Seara de vineri perfectă…

Puţin jazz, şobolanul Jymbix lângă mine, fum de ţigară în plămâni…ingredientele perfecte pentru o seară de vineri. 😀 Perfectă un drac…

S-a mai dus o săptămână şi am impresia că s-a cam dus degeaba. Şi nu vorbesc despre job acum…în privinţa asta stau bine. Mă refer la viaţa mea personală. Oare am vreuna? 😀

Care ar fi semnele care te anunţă ca your private life is a mess? Păi în cazul meu s-au acutizat şi devin cam multe. De exemplu vin de la lucru, fac repede un duş, manânc ceva în grabă dacă este în frigider că de preparat nici nu poate fi vorba şi apoi adorm. Sunt multe nopţi când mă trezesc pe la 2-3 dimineaţa şi nu mai am somn…

Îmi propun o grămadă de lucruri la începutul săptămânii şi vineri îmi dau seama că am realizat fix zero.

Sunt singur cam de mult timp şi încă visez la cai verzi pe pereţi, când aceeaşi cai nu au nicio treabă cu mine. De exemplu acum. Este vineri seara şi în loc să fiu cu o tipă în braţe io aberez pe aici 😀 … Oricum până când nu vine vreuna care să îmi dea vreo bucată şi să îmi urle “băi dobitocule uit-o, nu mai aveţi nicio şansă împreună!” nu am chef să evadez din comoditatea care m-a cuprins.

Am început să îmi uit hobby-urile, cum ar fi fotografia. Nu mai sunt dispus să investesc timp în ceea ce îmi făcea plăcere înainte şi asta este încă un semn al “verzei” din viaţa mea.

De săptămâna viitoare promit să mă schimb. 😀

Leave a Reply