Cât timp a trecut de când s-a declanşat toată această nebunie cu recesiunea financiară? Deşi iniţial mi se rupea pixul de ea, mai nou lucrurile s-au schimbat. Nu în sensul la care vă gândiţi bineînţeles. Sunt din ce în ce mai stresat şi agasat când văd ce se întâmplă din cauza acestei crize de încredere şi de panică care se propagă ca o diaree aruncată de la etajul trei pe caldarâm.
Adică nu spun că nu sunt ceva deranjamente la puşculiţele companiilor, băncilor sau berbecalienilor, dar hai frate să fim mai chill. Orice şef din lumea asta, orice acţionar, patron ş.a.m.d se bucură ca un puştan de 16 ani când pupă pentru prima dată o pizdă când ne vede pe noi speriaţi ca nişte şoricei. Ăsta este momentul lor….momentul mult aşteptat.
“Săru’mâna! Şefu, ştiţi, după un an de muncă productivă cred că merit şi eu un 8% acolo mărire.” bâiguie Vasilică în faţa şefului de secţie. “Bă, tu eşti tembel? Ce mărire vrei tu acuma pe timp de criză mă? Vrei să te dea ăştia afară mă nenorocitule? Stai dracu’ în banca ta!” urlă sigur pe criză maistrul şef.
Cam ca mai sus vor arăta negocierile pentru salarii anul acesta. Adică, cine îşi permite să viseze la o altfel de “târguială” să iasă afară repede să-şi fută două palme şi o găleată cu apă în cap şi să revină cu “the fucking picioarele pe pământ”. În afară de asta, vom fi martori la tot felul de comportamente ciudate din partea şefimii româneşti.
Parcă şi văd anunţuri prin colectivele româneşti: “Începând cu data de 27 Februarie 2009, nu mai aveţi voie să folosiţi WC-urile companiei. Pentru satisfacerea nevoilor fiziologice vă invităm să vă desfăşuraţi în spatele boschetului din fundul parcării. Astfel, sperăm că vom economisi o importantă cantitate de apă şi automat o sumă frumuşică de bani. Măsura vine ca o contracarare a efectelor crizei în ţara noastră. ”
Vor exista tăntălăi care ne vor cere înapoi primele pentru porcul de Crăciun…şi cum noi deja nu mai avem banii respectivi, vom aduce de acasă ce a mai rămas din guiţ-guiţul congelat. “Să trăiţi domnu’ CEO, v-am adus înapoi un crac de purceluş cu tot cu copită că e bună pentru piftie. Mai păsuiţi-mă cu restul de trei craci vreo două luni şi o să le restitui în timp util.” Râdeţi, nu? Ştiu că nu credeţi că e posibil. Dar nu uitaţi că trăim în România ţara analfabeţilor născuţi ca să fie şefi, aşa că pe vremurile astea de foame reală sau imaginară aşteptaţi-vă la orice din partea “menegerilor” români.
